.
Se întâmplă uneori să mă simt că o pisică neagră.
Fie că mă strecor pe perniţe în viaţa altora sau că pierd controlul nevoii de a-mi anunţa prezenţa printr-un tors discret, reacţiile umane nu încetează să deschidă cortina pentru noi actori pe scena uimirii mele.
De la un pat cald care mi se cuvine, până la puricii care-mi muşcă violent din piele, fiecare ”da” şi ”nu” îşi are culoarea sa - unele sunt galben pal, ca senzaţia dulce a somnului într-o căpiţă de fân, în timp ce altele îşi urlă griul metalic al unor gheare care cer căldură în miez de iarnă.
Oricât de elegant mi-aş purta mândria prin gesturi calculate şi zâmbete pe sub mustaţă, dezinteresul şi răutatea soldate cu picioare în moalele stomacului dor groaznic, indiferent de la cine vin.
Totodată, însă, ele sunt puncte de bifurcaţie, momente în care apar întrebări şi, implicit, portiţe de ieşire.
Şi ce-ai să alegi atunci?
Ai să fugi de oameni pentru totdeauna, preferând noaptea şi cotloanele dosite sau ai să le dai o şansă celor care vor să-ţi mângâie ciuful rebel din creştet şi nasul umed?
Vă mulţumesc vouă, celor care vă lăsaţi zilnic povara mâinii pe creştetul meu. Mulţumesc pentru fiecare porţie de apă şi mâncare, pentru adăpost şi mai ales pentru rănile oblojite aşa cum v-aţi priceput voi mai bine.
Fie că mă strecor pe perniţe în viaţa altora sau că pierd controlul nevoii de a-mi anunţa prezenţa printr-un tors discret, reacţiile umane nu încetează să deschidă cortina pentru noi actori pe scena uimirii mele.
De la un pat cald care mi se cuvine, până la puricii care-mi muşcă violent din piele, fiecare ”da” şi ”nu” îşi are culoarea sa - unele sunt galben pal, ca senzaţia dulce a somnului într-o căpiţă de fân, în timp ce altele îşi urlă griul metalic al unor gheare care cer căldură în miez de iarnă.
Oricât de elegant mi-aş purta mândria prin gesturi calculate şi zâmbete pe sub mustaţă, dezinteresul şi răutatea soldate cu picioare în moalele stomacului dor groaznic, indiferent de la cine vin.
Totodată, însă, ele sunt puncte de bifurcaţie, momente în care apar întrebări şi, implicit, portiţe de ieşire.
Şi ce-ai să alegi atunci?
Ai să fugi de oameni pentru totdeauna, preferând noaptea şi cotloanele dosite sau ai să le dai o şansă celor care vor să-ţi mângâie ciuful rebel din creştet şi nasul umed?
Vă mulţumesc vouă, celor care vă lăsaţi zilnic povara mâinii pe creştetul meu. Mulţumesc pentru fiecare porţie de apă şi mâncare, pentru adăpost şi mai ales pentru rănile oblojite aşa cum v-aţi priceput voi mai bine.
.





